23nov.

ȘTIAȚI CĂ?

1. NASA A REVOLUȚIONAT ARCURILE ORTODONTICE

Aparatul dentar fix este format din bracketsi individuali peste care vin aplicate arcuri ortodontice din diverse materiale, de exemplu NIKEL TITAN. Știați că NASA a creat acest aliaj pentru navele spațiale? Acest tip de metal se activează la căldura corpului și este extrem de flexibil și elastic.

2. TOȚI ORTODONȚII SUNT DENTIȘTI

și doar 6% din dentiști sunt ortodonți. După absolvirea facultății de medicină dentară, ortodonții urmează un rezidențiat de 3 ani în care se specializează pe această ramură care are ca și scop corectarea dizarmoniilor dentare, scheletale și ocluzale.

3. PRIMELE DOVEZI ORTODONTICE DATEAZĂ DIN EGIPTUL ANTIC

Cu toate că bracketsii au aparut abia la începutul secolului 18, oamenii au avut dorința de a crea un zâmbet armonios cu dinți drepți cu mult timp înainte de asta. Au fost descoperite mumii care aveau dinții legați cu intestine de origine animală cu scopul de a indrepta dinții.

4. CUVÂNTUL ORTODONȚIE PROVINE DIN LIMBA GREACĂ

Ortho semnificaă drept sau corect, iar dont se traduce dinte. Cele două cuvinte combinate formează ORTODONȚIE, adică dinte drept.

5. AURUL A FOST MATERIALUL DE ELECTIE PENTRU APARATELE DENTARE ÎN JURULUI ANULUI 1900

Acest aliaj este maleabil, ușor de transpus sub orice formă. Însă nu a rezistat mult în această bransă din cauza faptului că se deforma mult prea rapid.

6. DINȚII SE DEPLASEAZĂ SUB ACȚIUNEA UNOR FORȚE ÎNTR-O PERIOADĂ DATĂ DE TIMP.

Unele forțe au efect benefic, însă există și presiuni cu efect nociv. De exemplu deglutiția cu limba interpusă între arcade (DEGLUTIȚIA INFANTILĂ), suptul degetului sau folosirea prelungită a tetinei sunt obiceiuri care pot deforma structurile osoase și care pot provoca deplăsari dentare patologice. Aceste situații sunt corectate cu dispozitive ortodontice prin care se aplica forțe funcționale sau mecanice.

7. TRATAMENTUL ORTODONTIC ESTE RECOMANDAT SĂ ÎNCEAPĂ ÎN JURUL VÂRSTEI DE 7 ANI.

Această vârstă este perioada ideală pentru o evaluare ortodontică, în care se pot depista problemele din stadiul incipient. În această etapă se decide momentul potrivit pentru a începe tratamentul ortodontic.

Suntem specializați în tratamente stomatologice complexe, de înaltă calitate, implant dentar, chirurgie orală, protetică dentară, tratamente ortodontice sau tratamente stomatologice clasice.

Program Radiologie
Luni-Vineri: 09:00-17:00
Sâmbătă-Duminică: închis

© 2021 Clinica Biodentis Slatina.

Scroll to top